Breaking News
  • STIRI LOCALE

  • DIICOT A DESTRUCTURAT O REŢEA SPECIALIZATĂ ÎN FRAUDE INFORMATICE, CARE A INTRAT ÎN SERVERELE GUVERNELOR DIN AUSTRALIA ŞI COLUMBIA

  • 11 PERCHEZIŢII S-AU DESFĂŞURAT ÎN MEHEDINŢI ŞI ALTE PATRU JUDEŢE, DIN ŢARĂ, ÎNTR-UN DOSAR ÎN CARE PREJUDICIUL AJUNGE, POTRIVIT ANCHETATORILOR LA 4,5 MILIOANE DE DOLARI

  • ZECE PERSOANE AU FOST RIDICATE ŞI ADUSE LA BIROUL TERITORIAL DIICOT, DIN DROBETA TURNU SEVERIN

  • CONSILIERII LOCALI AU APROBAT TRANSFERAREA UNEI SUME DE BANI DE LA FONDURILE ALOCATE ORGANIZĂRII ZILELOR SEVERINULUI PENTRU REABILITAREA PARCĂRII SPITALULUI JUDEŢEAN, CARE ESTE BRĂZDATĂ DE GROPI ADÂNCI

  • VIITORUL TERMOFICĂRII LA DROBETA TURNU SEVERIN PARE SĂ FIE O CENTRALĂ DE COGENERARE PE GAZ NATURAL, CARE VA PRODUCE SIMULTAN ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ

  • PRIN INTERMEDIUL ACESTEIA VA EXISTA PRODUCŢIE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR, DESTINATĂ LOCUINŢELOR SEVERINENILOR

  • PENSIILE ŞI PRESTAŢIILE SOCIALE VIN MAI DEVREME LUNA ACEASTA. INSTITUŢIILE STATULUI SUNT ÎN PLIN PROCES DE DISTRIBUIRE A BANILOR PENTRU MAI MULTE CATEGORII DE PERSOANE

  • ŞOMERII DIN MEHEDINŢI AU NOI ŞANSE DE ANGAJARE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

  • APROXIMATIV 200 DE LOCURI DE MUNCĂ PRIN REŢEAUA EURES SUNT DISPONIBILE LA ACEST ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ

  • ANGAJATORII AU OFERTE PENTRU MEHEDINŢENI ÎN ŢĂRI PRECUM GERMANIA, SUEDIA ŞI CHIAR BULGARIA

  • PERSOANELE INTERESATE SE POT ADRESA BIROULUI EURES DIN CADRUL AJOFM MEHEDINŢI